CFR Cluj se bate la retrogradare!

3 februarie 2016 23:23   Fotbal intern
Ultima actualizare:

CFR a fost penalizată cu 6 puncte de FRF din cauza datoriilor către jucători şi alte persoane, iar forul de la Lausanne a menţinut hotărârea federalilor. În aceste condiţii, clujenii rămân cu 24 de puncte în Liga I şi nu mai pot prinde un loc de play-off.

În iunie anul trecut, ardelenii au depus apel la TAS, însă răspunsul a fost dur. Pedeapsa se menţine şi, mai mult, clubul ar putea avea probleme şi-n sezonul următor, totul fiind la mâna comisiilor de licenţiere. “E o decizie injustă, întrucât prin aceasta e înfrânt principiul meritului sportiv, iar rezultatele obţinute pe teren au trecut în plan secund”, s-a văitat preşedintele Iuliu Mureşan.

Acum, planurile formaţiei s-au schimbat radical. Dacă staff-ul tehnic şi fotbaliştii mai sperau să se califice în play-off, adică în lupta pentru titlu, acum trebuie să evite retrogradarea pentru că vor merge în play-out. Clujenii au 24 de puncte. Dacă ar câştiga toate jocurile ar realiza 33, adică ar urca până pe 7 şi doar primele şase se califică în play-off. De depunctare pot profita formaţiile care încearcă să prindă in extremis un loc “la masa bogaţilor”: CSMS Iaşi, CS U Craiova şi FC Botoşani. 

Click! spune

CFR Cluj a cucerit trei titluri de campioană şi trei Cupe ale României. De asemenea, mai are în palmares două Supercupe ale României.

Petrolul nu a avut bani de apel

În aceeaşi situaţie cu CFR se află şi trupa din Ploieşti, Petrolul. “Lupii” ocupă ultimul loc în campionat, cu opt puncte, dar oficialii de la TAS nu au mai analizat dosarul la apel. Motivul: “petroliştii” nu au mai avut suma de 6.000 de franci elveţieni, necesari achitării taxelor, banii trebuind a fi viraţi până la data de 10 ianuarie. 

Mai multe