CFR Cluj va juca în turul secund preliminar al Ligii Campionilor cu Dinamo Zagreb

10 august 2020 20:06   Fotbal intern
Ultima actualizare:

CFR Cluj și-a aflat adversara din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Este vorba de Dinamo Zagreb, o formație care în sezonul aproape încheiat a jucat în grupele competiției

Luni a avut loc la UEFA și tragerea la sorți a turului 2 preliminar al Ligii Campionilor. Astfel, CFR Cluj a aflat că dacă va trece de formația malteză Floriana, în meciul care va avea loc în deplasare, la 18 sau 19 august, va juca împotriva unei foste participante în grupele Ligii Campionilor în sezonul trecut: Dinamo Zagreb. Din fericire, meciul cu croații va avea loc la Cluj, la 25 sau 26 august și, la prima vedere, se poate spune că e cel mai bun adversar pe care îl puteau primi românii. Pentru că în aceeași mini-grupă mai erau Celtic Glasgow și Young Boys Berna.

Este adevărat, comparația cotelor de pe transfermarkt nu avantajează echipa noastră, adversarii fiind cotați la 93,95 milioane de euro, iar românii la 25,15 milioane, însă presa croată deja se teme de meci, anticipând o confruntare din care echipa lor ar putea fi eliminată din cea mai importantă competiție. Cine pierde în Liga Campionilor are șansa de a continua cursa spre grupele Ligii Europa pe un traseu ceva mai lipsit de pericole, doar cu campioane eliminate din Liga Campionilor.

Mai multe