CFR debutează în Cehia. Campioana României și-a aflat programul din grupele Conferinței Europene
La puțin timp după ce s-a anunțat numirea lui Dan Petrescu în poziția de antrenor principal, CFR Cluj a făcut și câteva transferuri de jucători.
Revenit în postura de director sportiv, Bogdan Mara a precizat că mijlocașii Valeriu Bordeianu (29 de ani) și Juan Emmanuel Culio (38 de ani) se vor reîntoarce și ei la echipă. De asemenea, s-a anunțat legitimarea lui Florin Ştefan, fost la Sepsi, precum și faptul că se poartă negocieri cu un mijlocaş de culoare. "Cu Djokovici s-a discutat în ultima perioadă, dar nu e o soluţie în acest moment, pentru că are un contract cu Turcia. El s-a arătat deschis să revină într-o zi la CFR", a adăugat Mara, la DigiSport.Pe de altă parte, CFR Cluj și-a aflat ieri programul meciurilor pe care le va susține în Europa Conference League. Campioana României va debuta în 16 septembrie, pe terenul formației cehe Jablonec. Apoi, va primi vizita danezilor de la Randers (30 septembrie) și a olandezilor de la Alkmaar (21 octombrie). În 4 și 25 noiembrie, CFR se va deplasa în Olanda, respectiv în Danemarca, iar în 9 decembrie va susține ultima partidă, acasă, cu Jablonec.
Programul meciurilor Grupei D este următorul:Etapa 1 - 16 septembrieOra 22.00 Jablonec - CFR Cluj şi Randers - AZ AlkmaarEtapa a 2-a - 30 septembrieOra 19.45 AZ Alkmaar - Jablonec şi CFR Cluj - RandersEtapa a 3-a - 21 octombrieOra 22.00 Jablonec - Randers şi CFR Cluj - AZ AlkmaarEtapa a 4-a - 4 noiembrieOra 19.45 Randers - Jablonec şi AZ Alkmaar - CFR ClujEtapa a 5-a - 25 noiembrieOra 22.00 Jablonec - AZ Alkmaar şi Randers - CFR ClujEtapa a 6-a - 9 decembrieOra 19.45 CFR Cluj - Jablonec şi AZ Alkmaar - Randers