CFR e iar la „butoane”? Clujenii sunt pe val după victoriile cu Petrolul şi Astra, dar sunt acuzaţi că umblă la arbitrii

15 septembrie 2014 15:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Clujenii n-au fost băgaţi în seamă, dar par mai îndreptăţiţi să spere la titlu decât Astra sau Petrolul

Arpad Paskany a redus bugetul clubului în ultimii doi ani, când au încheiat pe locurile şase, respectiv nouă în Liga I. Acest lucru, coroborat cu zvonul că patronul ar vrea chiar să se retragă din fotbal au creat impresia că era glorioasă a CFR-ului s-a încheiat.

N-a fost însă deloc aşa. Fără investiţii prea mari, dar cu un plan bine pus la punct, ardelenii au tăcut şi au făcut. Mureşan şi ai lui au jucat rolul vulpii din carul cu peşte şi când toate reflectoarele erau puse pe Steaua, Petrolul şi Astra, ei au ţinut aproape. Au câştigat cu prahovenii, în deplasare, iar sâmbătă le-au predat o lecţie de fotbal şi giurgiuvenilor celui mai bogat român. Dintr-o dată, lumea s-a trezit la realitate. Clujenii nu sunt dispuşi să iasă din rândul granzilor, au urcat pe locul doi în clasament, imediat în spatele Stelei şi titlul e din nou obiectivul lor. Învinşii cei mai recenţi merg mai departe cu supoziţiile şi spun că ardelenii nu şi-au recăpătat doar pofta de trofee, ci şi influenţa de altădată, despre care s-a spus că a fost decisivă în câştigarea multor trofee. „Anul acesta, lupta pentru titlu se va da între Steaua şi CFR, pentru că aceste echipe sunt arbitrate corect. Împotriva noastră şi a Petrolului se mai greşeşte, împotriva lor, niciodată. Am rămas mut când am aflat că delegările arbitrilor se fac la Cluj. Ştiaţi asta?“, a declarat preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe. „Au pierdut şi e normal ca ei să fie supăraţi, dar arbitrajul a fost corect”, s-a apărat Iuliu Mureşan.

Arbitrul Kovacs e talismanul clujenilor

Giurgiuvenii sunt foarte supăraţi pe prestaţia lui Istvan Kovacs, considerat om de casă al ardelenilor, şi au arătat cu degetul spre trecut. Niciodată în nouă jocuri CFR Cluj n-a pierdut cu Kovacs la centru în Liga 1. Mai mult, în ultimele trei etape, CFR a beneficiat de cinci eliminări în rândul adversarilor. „Uitaţi-vă ce a fost acum doi ani, acum patru ani, acum şase ani, când a luat CFR titlul! E clar ce se va întâmpla”, a spus „Vamă”, completat de patronul Ioan Niculae: „Dacă ar fi un campionat mondial pentru şmecherie, Kovacs ar fi în primii trei”.

Mai multe