CFR – FCSB, derby-ul bogătaşelor din Liga I

20 septembrie 2017 15:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În Gruia se vor lupta cele mai scumpe echipe din România, gazdele fiind evaluate la 16,80 de milioane de euro, iar bucureştenii la suma de 27,05 milioane.

Clujenii sunt pe primul loc în campionat, cu un avans de patru puncte în faţa trupei lui Dică. Totuşi, fcsb-iştii au cel mai valoros lot din ţară, cu peste zece milioane de euro peste jucătorii lui Dan Petrescu.

Derby-ul etapei e joi în Ardeal. Se luptă cluburile creditate cu cele mai mari şanse să obţină titlul şi totodată cele mai bogate. Fotbaliştii de la cele formaţii au împreună o cotă de 43.85 de milioane de euro, adică aproape o treime din cele 137.65 de milioane, atât cât „costă” întreaga Ligă I. FCSB are un plus însă: e cea mai bogată din ţară, Dică având sub comandă oameni de 27.05 milioane, în timp ce „Bursucul” îi are la dispoziţie pe unii de „doar” 16.80 milioane. „Va fi un meci greu, pentru că ei sunt o echipă destul de valoroasă, dar eu cred că noi suntem mai buni. Luaţi parte în parte fiecare jucător şi o să vedeţi. Cred că noi trebuie să câştigăm”, a confirmat Gigi Becali statistica. Dar, în ciuda valorii se teme de arbitraj: „Mureşan spunea că vrea să câştige contra noastră dintr-un penalty. Îi zic că poate CFR să aibă şi două penalti-uri, că noi o să le dăm trei goluri. Glumim, glumim, dar ei primesc la fiecare meci penalty”. Dar, antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a recunoscut superioritatea oaspeţilor. „Steaua are 20 de jucători foarte buni şi poate alcătui două echipe. Chiar dacă nu joacă Alibec şi Budescu, vor juca Gnohere şi Teixeira sau Tănase şi Golofca. Are mare putere în atac, iar Alibec e cel mai valoros fotbalist din România. Şi Gnohere e valoros, de fapt ei n-au probleme dacă le lipseşte un jucător”, a comentat el. Cert e că Alibec e cel mai scump din Liga I fiind la pragul de trei milioane de euro, cât cei mai valoroşi jucători ai clujenilor împreună, Balde şi Boli, fiecare costând câte 1.5 milioane de euro. În plus, lipsa lui Dan Petrescu, suspendat două etape după incidentele de la meciul cu CS U Craiova, va fi un avantaj pentru bucureşteni. „La meciurile importante, fotbaliştii se motivează. Este mai greu la jocurile cu echipele mici”, a comentat Petrescu.

Top cinci jucători CFR

1. Ibrahim Balde         1.500.000

2. Kevin Boli   1.500.000

3. Dan Nistor  1.200.000

4. Ciprian Deac, Giedrius Arlauskis, Bryan Nouvier              1.000.000

5. Camora        900.000

Sumele sunt exprimate în euro

Top cinci jucători FCSB

1. Denis Alibec           3.000.000

2. Romario Benzar, Florin Niţă           2.000.000

3. Constantin Budescu            1.800.000

4. Dragoş Nedelcu, Florin Tănase, Florinel Coman    1.500.000

5. Junior Morais          1.400.000

Sumele sunt exprimate în euro

Mai multe