CFR va juca cu Banja Luka. Clujenii au avut noroc la tragerea la sorți

15 iunie 2021 13:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Clujenii au parte de un adversar facil în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Efectuată astăzi, la Nyon (Elveția), tragerea la sorți a primei faze din principala competiție fotbalistică intercluburi din Europa a fost cu noroc pentru reprezentanta României.

Cap de serie, CFR va întâlni formaţia bosniacă FK Borac Banja Luka, care n-a mai evoluat în preliminariile Ligii Campionilor din 2011, an în care a cucerit cel dintâi titlu de campioană. Primul meci se va disputa la Cluj, în 6 sau 7 iulie, iar returul în Bosnia-Herțegovina, în 13/14 iulie. Celelalte trei posibile adversare ale clujenilor au fost HJK Helsinki (Finlanda), Connah's Quay Nomads (Țara Galilor) și Mura (Slovenia). Mâine (miercuri, 16 iunie), tot în jurul prânzului, FCSB, CS U Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe își vor afla adversarele din turul 2 preliminar al  UEFA Conference League. Gruparea bucureșteană va fi cap de serie, având al 8-lea cel mai bun coeficient din urna favoritelor. Meciurile din turul 2 se vor desfășura în 22 și 29 iulie, iar calificarea în grupele Conference League va fi răsplătită cu 2,94 milioane de euro.

Mai multe