Chipciu a marcat un eurogol pentru Anderlecht

23 decembrie 2016 16:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Jucătorul lui Anderlecht Bruxelles, Alex Chipciu, a înscris un gol în meciul câştigat cu 3-2 în faţa celor de la Gent, el fiind lăudat de întreaga presă belgiană.

Anderlecht a fost condusă cu 1-0, pentru Gent punctând Milicevici, în minutele 25 şi 87. Alexandru Chipciu a înscris în minutul 74, iar celelalte goluri ale formaţiei sale au fost reuşite de Teodorczyk '29, '56, al doilea dintr-o fază la care a contribuit Chipciu.

Românul a fost titular la oaspeţi şi a jucat până în minutul 84, cânda fost înlocuit cu Nicolae Stanciu.

Anderlecht Bruxelles se află pe locul trei în clasament, cu 38 de puncte.

"Chipciu a detonat bomba", a notat hln.be, iar rtbf.be a titrat "Lovitura de geniu a lui Alexandru Chipciu care a învins The Buffalos".

"Lovitură magnifică a lui Chipciu", au spus ziariştii de la lalibre.be, iar site-ul 7sur7.be a explicat: "Ce gol a marcat Alexandru Chipciu! Execuţie perfectă de la 30 de metri".

Mai multe