Chipciu, marele absent al meciului CFR Cluj - FCSB?
Deși a fost protagonistul celui mai spectaculos transfer din această perioacă, Alex Chipciu nu e sigur că va juca la CFR Cluj în prima etapă a noului sezon, contra celor de la FCSB. Nu pentru că ar fi accidentat, ci pentru că încă se simte că a avut 6 luni de stat pe bară.
În vârstă de 30 de ani, Chipciu a fost dorit în mod special de antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, care a văzut în achiziția lui exact rotița care lipsea echipei pentru a cuceri al treilea titlu consecutiv de campioană. Totuși, lipsa meciurilor – nu a fost folosit nici un minut la Anderlecht, în sezonul trecut – s-a simțit și s-a reflectat în parametrii fizici. Drept urmare, nu a fost folosit decât în două partide amicale și, așa cum a lăsat să se înțeleagă Dan Petrescu, e greu de crezut că va fi titular în primul meci oficial al sezonului, cel cu FCSB, de duminică (ora 20.00). ”Și el, ca și Țucudean, nu a jucat fotbal. A alergat bine, dar fotbal nu a jucat. E un profesionist extraordinar, vrea, dar nu cred că poate în momentul ăsta ce vreau eu de la el. Trebuie să avem răbdare, mie nu îmi place să grăbesc un jucător, să îl arunc în joc pentru că fanii și presa o să îl judece imediat”, a spus Dan Petrescu la finalul cantonamentului din Spania.
În ceea ce-l privește, internaționalul român știe că are de muncă până când va redeveni fotbalistul vândut de FCSB la Anderlecht în urmă cu mai mulți ani. ”N-am catalogat niciodată un antrenor după ăsta este antrenor bun, ăsta nu este antrenor bun. Fiecare antrenor are lucrurile sale forte. Important e dacă mă pot adapta la cerinţele sale. Asta e cel mai greu acum pentru mine. În momentul în care voi reuşi să mă adaptez, atunci va fi în regulă", a declarat Alexandru Chipciu într-o conferinţă de presă susţinută în Spania.