Chiricheş = 11 albanezi

30 mai 2014 18:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Selecţionata lui Piţurcă începe diseară pregătirile pentru campania de calificare la Campionatul European din 2016 cu turneul din Elveţia, acolo unde românii vor juca împotriva Albaniei şi Algeriei. Primul hop, diseară, contra albanezilor, un adversar mult mai modest, fapt demonstrat lejer şi de cotele jucătorilor.

Victor Piţurcă va încerca mai multe variante de joc şi pe teren pot apărea şi debutanţii Cosmin Matei, sau Mateiu, dar şi puştiul de 16 ani, Manea. Cert e că-n primul 11, printre „piesele grele" ca Marica şi Pintilii, se va afla şi Vlad Chiricheş.

Fostul fundaş al Stelei a reprezentat cel mai scump transfer al unui jucător din Liga I în străinătate, la sfârşitul anului trecut fiind achiziţionat de englezii de la Tottenham pentru suma de 9.5 milioane de euro. Interesant este faptul că acum el a ajuns să coste 11 milioane de euro, adică aproape cât toată echipa de start a italianului Gianni De Biasi. „Din câte ştiu, Chiricheş nu e pe lista de plecări de la Tottenham, chiar a discutat cu managerul echipei şi nu se pune problema să nu rămână.

El s-a adaptat foarte repede în Anglia şi se va impune acolo. E un jucător de mare valoare", l-a lăudat şi Piţi. Astfel, un prim 11 al adversarilor, unul din care nu lipsesc vedetele de la Lazio, Lorik Cana sau portarul Berisha, e estimat la 13.750.000 de euro, cu nici trei milioane peste „pragul" lui Chiricheş.

O echipă de start a Albaniei ar arăta astfel, în paranteză fiind trecute cotele în euro ale jucătorilor: Berisha (1.5 milioane) - Lila (800.000), Mavraj (1.7 milioane), Cana (3.800.000), Agolli (350.000) - Kace (1.2 milioane), Basha (1 milion) - Meha (1.2 milioane), Hyka (600.000), Rama (1 milion) - Kapllani (600.000). Totuşi, dacă l-am exclude pe Cana din calcul, naţionala Albaniei ar costa cu mult sub fotbalistul nostru, jucătorul lazialilor fiind cel mai scump şi mai valoros dintre adversari!

În plus, albanezi nu au repezentat niciodată un rival de temut pentru noi, bilanţul întâlnirilor arătând că suntem neînvinşi în faţa lor de 66 de ani. La prima dispută, în 1946, s-au impus cu 1-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la duelul din 1948. De atunci au urmat remize şi succese ale „tricolorilor" (trei egaluri şi zece victorii).

Selecţionerul nu va conta pentru confruntarea din această seară pe serviciile lui Alexandru Măţel, în timp ce Bourceanu, Costin Lazăr şi Tănase sunt incerţi. În aceste condiţii, pe flancul drept al apărării ar putea fi prezent Cristi Manea, jucătorul de 16 ani având şansa să devină cel mai tânăr debutant din istoria echipei naţionale. "În locul lui Mățel e posibil să intre Manea", a confirmat tehnicianul.

Atacantul Ciprian Marica a anunţat că nu-i ştia pe tinerii săi colegi, debutanţi la acţiunile echipei naţionale, cum ar fi Vătăjelu (CS Universitatea Craiova) sau Manea (Viitorul). "Sincer, nu auzisem de ei, ştiam doar că la Viitorul sunt nişte jucători foarte valoroşi şi acum mă bucur să-i regăsesc în lot. Sunt jucători tineri, care au nevoie de încredere şi de susţinerea noastră, a tuturor", a spus Marica.

Mai multe