Chiricheş, umilit de Higuain
San Paolo a găzduit al doilea Napoli – Juventus în patru zile şi deşi gazdele au câştigat de această dată, n-au obţinut calificarea. Iar primul vinovat a fost fostul fundaş al Stelei, alături de portarul Reina!
Vlad Chiricheş a fost uitat pe bancă în acel 1-1 de duminică, din Serie A, dar Maurizio Sarri a efectuat câteva modificări în primul 11 al returului din semifinalele Cupei. Introducerea românului în locul lui Raul Albiol a fost una dintre ele, dar n-a ieşit bine pentru trupa din Campania.
Căpitanul naţionalei noastre a făcut un joc execrabil în faţa adversarului direct, Gonzalo Higuain, care a marcat de lângă el o dublă. Degeaba a înscris Napoli trei goluri, 3-2 n-a fost de ajuns, torinezii câştigând în Piemont cu 3-1 şi mergând în finala de la Roma, cu Lazio. Chiricheş a părăsit terenul cu capul plecat, ştiind că poartă pe umeri principala vină a ratării calificării. Fără să fii gafat copilăreşte, românul a lăsat impresia că e static şi cu mari probleme la poziţionarea în teren, inadmisibil în Italia.