Chivu a ajuns căpitan şi la Inter

1 august 2011 18:42   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cristi Chivu nu plânge deloc după rolul de căpitan al naţionalei României la care a renunţat recent de bună voie.

Duminica trecută, fostul „tricolor" a purtat în premieră banderola lui Inter în amicalul pierdut de nerazzuri (0-3) cu Manchester City.

În absenţa căpitanului tradiţional, Javier Zanetti, în finala turneului de la Dublin postura de „şef" al italienilor i-a fost atribuită iniţial lui Dejan Stankovici.

Cum sârbul a fost schimbat în minutul 75, tehnicianul Gianpiero Gasperini l-a uns căpitan pentru ultimul sfert de oră pe Chivu deşi pe teren se mai aflau brazilianul Julio Cesar sau camerunezul Eto'o.

Internaţionalul român este obişnuit cu banderola de căpitan, pe care a purtat-o la Ajax, dar şi la echipa naţională

Fundaşul român e obişnuit însă să fie lider, onoare pe care a mai avut-o ani buni la naţionala României, dar şi pe vremea când juca la Ajax.

Decizia lui Gasperini reprezintă o confirmare a faptului că românul este unul dintre jucătorii importanţi ai lui Inter pentru stagiunea care stă să înceapă.

Contra lui City, "Chivu a fost de netrecut în duelurile unu la unu, dar nu s-a sincronizat cu colegii la ieşirile la ofsaid", aşa cum au remarcat cei de la fcinternews.it.

De astăzi, Chivu şi compania se află în China, unde Inter va pregăti primul meci oficial al sezonului, Supercupa Italiei cu rivala AC Milan, programată sâmbătă în „Cuibul de pasăre" (Stadionul Naţional) din Beijing.

Citeşte şi:

Adelina Chivu, blondă şi slabă moartă!Cristi şi Adelina fac senzaţie la Milano

FOTO Chivu şi Adelina au botezat-o pe Anastasia la MilanoChivu, gol şi «te iubesc» pentru Adelina

Mai multe