Chivu, din nou la Inter Milano
Cristi Chivu a evoluat din nou pentru Inter Milano, echipa la care a petrecut şapte ani şi cu care a reuşit, în 2010, tripla istorică: a cucerit campionatul în Serie A, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.
La mai bine de doi ani de când a renunţat la cariera de fotbalist profesionist, Chivu a îmbrăcat din nou tricoul ”nerazzurrilor”. Şi cu ce ocazie! Românul a fost invitat să participe la un meci caritabil, între fostele vedetele de la Inter şi cele de la Juventus, meci disputat în aceeaşi zi cu derby-ul etapei din Serie A. Astfel, Chivu s-a revăzut cu colegii cu care a făcut istorie la Inter şi a şi transpirat serios în duelurile cu jucătorii de la Juve.
Numele lui Cristi încă este pe buzele italienilor, care l-au şi dorit în conducerea actualei echipe. După mai multe discuţii negocierile au picat, însă Chivu a lăsat uşa deschisă, declarând că va reveni bucuros la Milano de fiecare dată când cei de la Inter îl vor solicita.