Chivu nu vrea şef la Federaţie

3 februarie 2017 20:45   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Generaţia de Aur încearcă să fure scaunele actualei conduceri a FRF, dar n-are încă omul potrivit. Gică Popescu nu mai vrea să audă de acest post după ce i s-a întâmplat în 2014, iar ultimul propus, Cristi Chivu, a refuzat şi el. Hagi, Popescu, Lupescu, Dan Petrescu şi alţi foşti jucători cu greutate în fotbalul românesc s-au întâlnit de mai multe ori în ultimul timp pentru a pune ţara la cale.

Mai bine spus, pentru a pune Federaţia la cale, în pregătirea din timp a alegerilor la vară, de anul viitor. Până acum, n-au găsit un nume suficient de mare, acceptat de toţi şi care să vrea şi el să se ia la trântă în 2018 cu Răzvan Burleanu. Ultima forţare a fost la Cristi Chivu, dar nici fostul fundaş al lui Inter nu e interesat de aşa ceva. Acesta le mulţumeşte simpatizanţilor săi, dar le transmite să caute pe altcineva pentru această bătălie, care se anunţă din nou una murdară. „Într-o poziţie oficială nu mă văd, cel puţin deocamdată. Nu am cunoştinţe despre această activitate. Sigur că aş putea învăţa, dar deocamdată nu se pune problema. Nu e momentul, nu sunt pregătit”, a declarat Chivu, care a spus şi cu ce se ocupă în acest moment. „Mă împart între Italia şi România, dar stau mai mult la Milano. Au fost nişte zvonuri, dar nu sunt implicat la Inter, nu este nimic real. Fac doar nişte cursuri”, a afirmat fostul internaţional. 

Mai multe