Chivu şi Adelina, parada modei în Centrul Vechi
Fostul căpitan al echipei naţionale, Cristi Chivu, şi soţia sa, Adelina, au făcut o vizită „fulger” în România.Chivu a profitat din plin de cele două zile libere pe care le-a primit de la şefii lui Inter Milano şi a dat o fugă acasă.
Imediat după meciul pe care l-a jucat duminică seara, în Germania, la Bochum, fotbalistul italienilor a venit în România.
Nu singur, ci însoţit de nevastă. Cristi şi Adelina şi-au făcut de cap în Bucureşti. Au ieşit, ca mulţi tineri de vârsta lor, în Centrul Vechi, unde terasele şi cluburile sunt pline până la refuz în fiecare seară. Cele două vedete au fost extrem de relaxate şi nu au avut probleme când lumea întorcea capul după ele sau le fotografiau.
Cristi și Adelina Chivu au mers la o terasă în Centrul Istoric
Fostul căpitan al echipei naţionale a avut mare grijă de iubita sa, ţinând-o în permanenţă de mână. Cristi şi Adelina s-au îmbrăcat lejer, tenişi, el blugi, ea pantaloni lărguţi. Designerul Ana Maria Cornea le-a dat nota maximă pentru vestimentaţie: „Stilul lor este smart-casual. Din punctul meu de vedere, au ales haine foarte potrivite cu locul, ora şi evenimentul".
Mergând mai departe, designerul a apreciat în special ţinuta Adelinei: "Pentru că are un corp foarte frumos, orice haină se aşază frumos şi se vede bine. Pantalonii cu mărgeluţe sunt în trend, iar tricoul se asortează perfect".
Şi la capitolul accesorii, soţia lui Chivu a primit „calificative" pozitive din partea specialistului, cu o singură excepţie: poşeta: "Mă bucur că Adelina a ales să poarte la mâna dreaptă mai multe brăţări. Sunt foarte şic şi îi vin bine. Lângă ceasul pe care îl are, şi care este un Rolex foarte scump, a pus o altă brăţărică din aţă".
Ana Maria Cornea îi felicită pe soţii Chivu pentru că au grijă de imaginea lor: "În mod sigur, alocă şi un buget pe măsură pentru haine".
Ieri la antrenament, mâine la Dublin
Chivu nu a avut decât două zile libere. Duminică a jucat cu Galatasaray, un meci amical, iar ieri după-amiază a fost la Milano, la antrenament. De vineri, Chivu va fi din nou pe drumuri, pentru că va pleca alături de Inter la Dublin, acolo unde echipa sa are două partide de verificare, cu Celtic şi City.
Au lăsat fetele acasă
Soţii Chivu au două fete, Natalia, în vârstă de doi ani şi Anastasia, mezina familiei, în vârstă de aproape şapte luni. Pentru a fi mamă cu „normă întreagă", Adelina a renunţat la job-ul ei. Originară din Piatra-Neamţ, soţia fotbalistului a fost reporter, apoi a prezentat ştirile sportive la Antena 3.
Citeşte şi:
Adelina Chivu, blondă şi slabă moartă!Cristi şi Adelina fac senzaţie la Milano
FOTO Chivu şi Adelina au botezat-o pe Anastasia la MilanoChivu, gol şi «te iubesc» pentru Adelina