Cine e noul investitor de la CFR Cluj!

7 februarie 2017 11:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Marian Vasile Băgăcean va prelua 62% din acţiunile clubului pentru care va plăti 4,5 milioane de lei.

Clujeanul de 43 de ani n-a avut până acum nicio tangenţă cu fotbalul. Mai mult, nici măcar ca om de afaceri nu e vreo figură cunoscută. Jurnaliştii de la Ziarul de Cluj au aflat că deţine mai multe companii: Art Consult SRL (domeniul financiar-contabil), în care e asociat unic, Smartcons MRU (activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), în care e asociat cu soţia sa, şi Mastercont MRU (activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal), pe care o controlează.

Marian Băgăcean va cumpăra 62% din acţiuni în schimbul sumei de 4,5 milioane de lei, adică un milion de euro. E o tranzacţie suspect de mică, în condiţiile în care vorbim despre una dintre formaţiile mai importante din Liga I. Jurnaliştii clujeni susţin că Băgăcean circulă cu un BMW Seria 7 care îi aparţine lui Arpad Paszkany. Toate aceste detalii au alimentat suspiciunile potrivit cărora noul finanţator e, de fapt, un om trimis la înaintare de Arpad Paszkany.

Acesta a preluat CFR Cluj la începutul anilor 2000, pe când echipa se afla în liga a treia, şi a „metamorfozat-o“. Prin investiţiile făcute de Paszkany, CFR a cucerit opt trofee majore, a ajuns în grupele Ligii Campionilor şi s-a ales cu un stadion cochet pe care îşi joacă meciurile de pe teren propriu. Acum mai bine de doi ani însă, Paszkany s-a retras oficial, deşi a fost evident că tot el e în spatele clubului. S-a spus că Paszkany a dorit să se disocieze de CFR Cluj, deoarece s-a implicat în achiziţionarea drepturilor TV pentru Liga I, dând meciurile la Look TV. Proiectul a fost însă un eşec, în condiţiile în care difuzarea partidelor din primul eşalon în sistem pay-per-view nu s-a prins în România.

"Nu cred că e importantă chestiune de unde am eu banii. Nici vorbă ca Paszkany să fie în spatele viramentului meu. Eu am luat clubul, sunt majoritar, am plătit datorii. Într-o lună sau două vom ieşi din insolvenţă. Obiectivul meu e ieşirea din insolvenţă. Asta e urgenţa noastră acum, iar din toamnă să fim în cupele europene", a declarat acesta.

Mai multe