Ciprian Marica, manager sportiv recunoscut de UEFA şi Universitatea din St.Gallen

24 iulie 2017 19:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul internaţional Ciprian Marica a absolvit cursurile de management sportiv organizate de UEFA în colaborare cu Universitatea de profil din St Gallen.

Marica a participat la acest proiect ca reprezentant al clubului Schalke 04, iar printre personalităţile prezente la ceremonie s-au numărat preşedintele federaţiei germane de fotbal şi fostul mare fotbalist Lothar Matthaus. Diplomele de absolvire şi certificatul de studii avansate în management sportiv au fost acordate de cel care a condus acest proiect, profesorul Andreas Herrmann. 

În primavară, Ciprian Marica a absolvit şi cursurile de management sportiv organizate la Madrid de UEFA şi federaţia spaniolă de fotbal. 

Ciprian Marica a jucat la naţională în perioada 2003-2014, evoluând în 69 de meciuri şi înscriind 25 de goluri, iar la nivel de cluburi a câştigat titlul în România în 2002 şi 2004 şi Cupa României în 2003 cu Dinamo, campionatul Ucrainei în 2005 şi 2006, Cupa Ucrainei în 2004 şi Supercupa Ucrainei în 2005 cu Şahtior Doneţk şi Cupa Ligii cu Steaua în 2016.

Mai multe