Ciprian Tătărușanu schimbă echipa în Franța

26 aprilie 2019 13:29   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portarul naționalei României se va despărți de Nantes și va semna, cel mai probabil, cu Rennes.

După două sezoane în care a fost titularul incontestabil al „canarilor” de la FC Nantes, Ciprian Tătărușanu nu s-a înțeles cu oficialii clubului privind prelungirea contractului și va juca la o altă echipă începând din vară. Deși s-a zvonit despre o posibilă întoarcere în Italia, „Tătă” a primit o ofertă de ultimă oră din Hexagon. Astfel, sunt șanse mari ca portarul român să rămână în Ligue 1, dar la formația Rennes, o grupare de mijlocul clasamentului în sezonul în curs, la fel ca cei de la Nantes. În negocierile cu Rennes, Tătărușanu a obținut ceea ce și-a dorit, adică un salariu mai mare, beneficiind de faptul că se va transfera din postura de jucător liber de contract. Dacă va ajunge în cele din urmă la Rennes, Tătărușanu ar putea evolua și în Liga Europa, cu o singură condiție. Chiar mâine, bretoniii vor disputa finala Cupei Franței împotriva campioanei PSG, Rennes fiind nevoită să câștige trofeul pentru a se califica în cupele europene.

Mai multe