Ciprian Tătărușanu, tătic pentru a treia oară! Partenera portarului Naționalei a născut o fetiță

12 martie 2019 21:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Familia lui Ciprian Tătărușanu s-a mărit! Portarul Naționalei a devenit tătic pentru a treia oară, după ce partenera lui de viață, Antoaneta Năstase, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.

Bucurie nespusă în familia lui Ciprian Tătărușanu! Acesta este din nou tătic, de data aceasta de fetiță. Frumoasa veste a fost dată chiar de iubita lui Ciprian Tătărușanu, Antoaneta Năstase, care a publicat pe rețelele de socializare și prima imagine în care apare micuța cuplului. În fotografia în cauză, Antoaneta o ține de mânuță pe fetiță, care este așteptată acasă de ceilalți doi frățiori ai ei. 

Cuplul mai are împreună doi copii, doi băieței, iar acum, de când sunt și părinți de fetiță, cei doi se pot considera cu adevărat împliniți, mai ales că își doreau să vadă și cum este în această nouă ipostază. 

Ciprian Tătărușanu, portarul titiular al echipei de fotbal a României și al grupării franceze FC Nantes se iubește de mai bine de șapte ani cu Antoaneta Năstase, însă își țin relația departe de ochii curioșilor. Cei doi au împreună doi băieți, Sebastian și Matei. 

Partenera de viață a portarului este o familistă convinsă și a fost dispusă să își sacrifice silueta pentru a-i dărui cele mai frumoase trei cadouri partenerului ei de viață. Totuși, deși a trecut prin trei nașteri, presa sportivă din România și Franța au desemnat-o de multe ori pe Antoaneta ca fiind una dintre cele mai sexy iubite de fotbalist. 

Mai multe