Circ cu Maradona în Belarus, la Dinamo Brest

17 iulie 2018 15:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Maradona a blocat activitatea în oraşul Brest, din Belarus, la începutul acestei săptămâni. Numit preşedinte al clubului local Dinamo, argentinianul a avut parte de o prezentare demnă de o vedetă.

Diego Armando Maradona a sosit la stadionul din Brest cu câteva minute înaintea startului partidei pe care noua lui formaţie, Dinamo, l-a disputat pe propriul teren în compania celor de la Şahtior Saligorsk. Iar apariţia lui a atras toate privirile, pentru că a fcut-o la bordul unei maşini gigantice, de unde fostul fotbalist abia se vedea. Totuşi, el le-a putut face cu mâna fanilor, care erau în extaz când l-au văzut chiar lângă ei pe unul dintre cei mai mari jucători din istorie. Contractul dintre Maradona şi Dinamo Brest este încheiat pe trei ani, argentinianul având ca obiectiv conducerea echipei spre primul titlu de campioană din istorie. Chiar dacă a fost antrenor până acum în patru rânduri, fiind inclusiv selecţioner al Argentinei în 2010, când naţionala sud-americană a fost eliminată în sferturile Cupei Mondiale, el nu va avea atribuţii tehnice, ci doar manageriale. Rămâne de văzut cum se va descurca Maradona în această funcţie, total nouă pentru cel care a împlinit 57 de ani.

Trebuie spus că prima zi a fost una reuşită, căci le-a dat localnicilor întregul circ preconizat. În afară de sosirea maiestuoasă, Maradona s-a fotografiat cu echipa, a încercat să facă la începutul partidei câteva jonglerii cu mingea, iar în tribune a dansat cu fanii. Nu a fost de ajuns pentru a aduce şi victoria noii sale formaţii, care a fost învinsă acasă cu scorul de 3-1 şi a rămas pe locul 6 în clasament.

Maradona s-a făcut de râs la Mondiale

Maradona încearcă acum să-şi spele imaginea, după ce la turneul final al Cupei Mondiale din Rusia s-a făcut de râs prin felul în care s-a comportat. El s-a dat în spectacol la fiecare meci al naţionalei argentiniene, dar culmea penibilului a fost atinsă la victoria din ultima etapă a grupelor, cu Nigeria (scor 2-1), când mai avea puţin şi cădea de la tribuna oficială. Asta când era treaz, căci de mai multe ori a adormit pe scaun. Iar imaginile de la final au arătat un Maradona aproape inconştient, dus pe braţe cu greu la salonul VIP de doi bodyguarzi.

Mai multe