Comisionul unui agent, de 5 ori cât Liga 1
Că avem un fotbal sărac nu mai e o noutate pentru nimeni, dar de multe ori, în lipsă de termeni de comparaţie, nu prea ştim cât de sărac. O sumă vehiculată în aceste zile de ziariştii englezi ne dă însă o imagine reală a nivelului nostru, care ar trebui să ne facă să ne ascundem sub o piatră.
Liga 1 a cheltuit în această fereastră de transferuri „colosala” sumă de 2,3 milioane de euro. Toţi aceşti bani au fost plătiţi de doar trei echipe, CFR Cluj, CS U Craiova şi Astra. Ardelenii sunt campioni, cu 1,35 de milioane de euro scoase din conturi pentru Valentin Costache, George Ţucudean şi Mihai Bordeianu, dintre care cea mai mare sumă, 700.000 de euro, mergând la Dinamo pentru mijlocaşul în vârstă de 19 ani. Craiova a investit şi ea în această iarnă 900.000 de euro, răscumpărarea definitivă a lui Alexandru Mitriţă de la Pescara costând la fel de mult cât Costache. Astra, a treia şi ultima echipă din Liga 1 care a scos bani din buzunar pentru transferuri, a dat 50.000 de euro Botoşaniului pentru Laurenţiu Buş.
Costache şi Mitriţă au costat cel mai mult
În rest, secetă, bugete de austeritate, foamete, sărăcie sau cum vreţi s-o numiţi. În tot acest timp, în fotbalul care contează pe acest continent, se întâmplă lucruri mari. Nu suntem atât de naivi încât să aducem în discuţie transferurile lui Coutinho la Barcelona, Van Dijk la Liverpool sau Diego Costa la Atletico Madrid, ci ceva mai drăguţ. Alexis Sanchez va pleca de la Arsenal pentru 30 de milioane de euro, iar agentul său, argentinianul Fernando Felicevich, va lua 11 milioane de euro din această sumă drept comision. Falicevich e supranumit "Regele Americii de Sud" şi mai are sub contract jucători ca Arthuro Vidal, de la Bayern Munchen, Cluadio Bravo, de la Manchester City, sau Charles Aranguiz, de la Bayer Leverkusen. Înghiţim în sec şi ne venim în fire. Pe 4 februarie la noi încep luptele în noroi. Noapte bună, Liga 1!