Concordia Chiajna, acuzată de blat

31 mai 2017 20:18   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gorjenii şi cei de pe Bega spun că jucătorii Chiajnei se laudă în cercuri restrânse că punctele din ultima etapă, cu FC Voluntari, sunt deja câştigate. Apoi, există nemulţumirea că formaţia va evolua pe teren neutru, ceea ce-i va aduce un avantaj.

Chiajna, Pandurii şi Poli Timişoara sunt formaţiile ce vor arăta cine va retrograda, va juca barajul şi va supravieţui în Liga I. Cu o asemenea miză, „războiul” declaraţiilor a început deja, iar ţinta e echipa lui Dan Alexa. Etapa trecută a câştigat un meci ce părea pierdut, la pauză fiind condusă cu 1-0 de Botoşani, după care s-a impus cu 2-1. Au existat ironii privind jocurile la pariuri pentru un rezultat de „2 pauză”, „1 final”.

Apoi, oficialii Pandurilor şi ai Timişoarei au acuzat LPF că favorizează rivala fiindcă partida lor din ultima etapă, cu FC Voluntari, a fost mutată la Piteşti. Pe un teren neutru există avantaj, mai ales că toate cele ce vor să se salveze evoluează în deplasare. Explicaţia a fost că la Voluntari nu este nocturnă şi nu s-ar fi putut disputa partida de la ora 21.00, aşa cum încep şi celelalte, dar replica a fost că s-ar putea disputa toate de la ora 18.00. Până la urmă, Chiajna a avut câştig de cauză. Cel mai vehement a fost însă conducătorul echipei din Târgu Jiu, Marin Condescu, care a dat de înţeles că elevii lui Alexa ştiu că partida de la Piteşti va fi trucată. „Jucătorii de la Chiajna spun tuturor celor pe care-i cunosc: «Păi, băi fraierilor, ultimele şase puncte le avem asigurate de acum patru luni». Spun pe teren, astea le ştiu de la jucători”, a anunţat el la DigiSport, referindu-se la meciurile cu Botoşani, 2-1, şi Voluntari.

Mai multe