Constantin Budescu, «săgeţi» către selecţioner

24 august 2015 21:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Constantin Budescu domină topurile Ligii I, fiind golgheter şi printre cei mai buni pasatori. Cu ieşenii a reuşit o „dublă” şi la finalul meciului „l-a înţepat” pe Anghel Iordănescu care-l criticase că nu e în parametrii fizici.

Şase goluri în campionatul intern, trei assisturi, plus trei reuşite în cupele europene. Sunt realizările „astralului” Budescu în acest sezon, cu mult peste cele altui atacant „abonat” la echipa naţională.

Totuşi nu e chemat pentru „dubla” din septembrie, cu Ungaria şi Grecia, din preliminariile EURO 2016, staff-ul tehnic al selecţionatei noastre anunţând că fotbalistul de 26 de ani nu stă bine fizic.

„Nu trebuie să arăt nimănui că am loc la naţională, trebuie să arăt că-mi merit locul la echipa mea. Chiar am fost supărat că m-a scos antrenorul din teren şi nu am apucat să-mi fac parametrii. Văd că se uită mai mult la parametrii, decât la ceea ce fac în teren”, a spus el ironic după disputa cu CSMS Iaşi, 4-1, în care a fost omul meciului chiar dacă a fost schimbat în minutul 62.

„E extraordinar, nu mai e altul ca el în campionat. Poţi să alergi o mie de metri, să stai în teren, dacă dai două goluri, ce să-ţi mai spun? Budescu traversează cea mai bună perioadă a carierei şi echipa naţională trebuie formată din asemenea jucători”, l-a lăudat şi Şumudică.

„Ar fi rău pentru el să nu fie convocat, dar pentru mine ar fi bine, că am putea pregăti returul cu Alkmaar şi calificarea în grupele Ligii Europa”, a mai spus antrenorul.

Mai multe