Continuă războiul la Dinamo
Problemele la Dinamo par să nu se mai termine. După ce a plecat acasă, în Italia, fără să-și rezilieze contractul cu ”câinii”, tehnicianul a anunțat, prin intermediul avocatului, că s-a infectat cu coronavirus și de aceea nu mai poate veni în țară.
Totodată, reprezentantul lui îi acuză pe români că vor să se despartă de peninsular fără să-l plătească. Reacțiile vin după ce administratorul special al FC Dinamo, Iuliu Mureșan, a declarat într-o conferință de presă că Bonetti lipseşte nemotivat. "Sper ca Dario să semneze rezilierea amiabilă, pentru că e cel mai bun lucru pentru toată lumea şi sper să înţeleagă acest lucru. I-am propus lui Dario o reziliere amiabilă, pe care nu a semnat-o. Deşi nimeni de la club nu i-a spus să plece, el a plecat în Italia. Deocamdată, el lipseşte nemotivat de la muncă, ceea ce nu e bine. Contractul cu el are şi o clauză de reziliere unilaterală, atât din partea lui, cât şi din partea clubului. Putem ajunge şi la acea clauză, dar cred că are inteligenţa necesară să semneze rezilierea amiabilă”, a spus Mureşan. La meciul de ieri, cu FC Botoșani, pe banca dinamoviștilor s-a aflat Sorin Colceag.