Contra explică dezastrul de la Bilbao: "Mai avem de învăţat"

4 august 2017 10:17   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dinamo n-a avut nici o şansă în returul cu Athletic Bilbao din turul trei preliminar al Ligii Europa, bascii calificându-se la pas după un meci câştigat cu 3-0.

La final, Cosmin Contra a fost extrem de dezamăgit de felul în care s-au prezentat elevii săi pe arena "San Mames"."Am primit două goluri din două faze fixe chiar dacă le-am lucrat la antrenamente. În plus, de ce mi-a fost frică n-am scăpat. Am intrat timoraţi, n-am putut să ne punem calităţile în valoare, iar ei au controlat meciul în totalitate. Diferenţa s-a făcut în prima repriză. La golul trei, toată lumea a urcat în atac, iar Bilbao nu te iartă. Din păcate, mai avem multe de învăţat. Este o experienţă, noi nu suntem încă la nivelul să ne batem cu Bilbao", a declarat Contra.

Mai multe