Contra, sincer înainte de meciul cu Turcia:”Îmi doresc foarte mult să nu dezamăgesc”

8 noiembrie 2017 19:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cosmin Contra a mărturisit că este foarte norocos că este selecţionerul României şi speră să nu dezamăgească.

Cosmin Contra vrea ca jucătorii să înţeleagă că fără responsabilitate nu se poate ajunge la turneele finale.

"Întotdeauna m-am simţit norocos, fără noroc nu aş fi ajuns aici unde sunt. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare pas din cariera mea. Să fii selecţionerul României, acesta fiind unul dintre visurile mele, normal să mă simt norocos. Dar mă simt şi responsabil şi îmi doresc foarte mult să nu dezamăgesc pe nimeni. Sper ca mulţi dintre jucătorii care au fost în aceste două meciuri să-şi asume rolul de lideri. Fără o responsabilitate trebuie să ştie că nu putem ajunge la turneele finale şi sper ca ei să înţeleagă mesajul pe care l-am transmis", a declarat Contra.

Selecţionerul a vorbit şi despre faptul că Răzvan Marin a fost trimis la naţionala de tineret pentru meciul cu Portugalia: "A fost decizia jucătorului, fiind o situaţie grea a naţionalei de tineret. Decizia a fost absolut a lui. Merită toată aprecierea Răzvan Marin, având şanse mari să joace joi sau în meciul cu Olanda, a decis să ajute echipa naţională de tineret, cu doi accidentaţi. Asta arată caracterul şi ce înseamnă pentru Răzvan Marin echipa naţională".

Cosmin Contra speră ca pe viitor naţionala să joace în cât mai multe oraşe: "Sper să jucăm şi la Craiova. Sper să ajungem şi la Timişoara, poate mergem şi la Piatra Neamţ".

Pentru atacantul Constantin Budescu va fi ceva extraordinar să joace împotriva lui Mircea Lucescu.

"Este cel mai mare antrenor român şi oricine şi-ar dori să joace împotriva dânsului sau să fie antrenat de el. Noi sperăm să ne facem jocul, să obţinem un rezultat bun, dar cel mai important este să facem un joc bun".

Naţionalele României şi Turciei se vor întâlni, joi, de la ora 20.15, la Cluj-Napoca, într-un meci amical. Turcia va mai disputa apoi, la 13 noiembrie, un amical cu Albania.

Mai multe