Contra, trei obiective în patru luni

19 februarie 2017 20:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cosmin Contra va debuta azi pe banca tehnică a roş-albilor în faţa celor de la FC Botoşani. E obligat să învingă pentru a-şi putea realiza primul scop, acela ca Dinamo să fie în primele şase formaţii din Liga I şi să se lupte pentru titlu, nu la retrogradare.

“Am încredere în mine, în staff-ul meu, în jucători, de aia am şi venit. Cred că Dinamo poate să-şi îndeplinească obiectivele, dar avem nevoie de un prim rezultat favorabil”, a spus Cosmin Contra. Apoi, a continuat. “Sper ca în aceste zile să fi reuşit să le readuc un pic încrederea băieţilor, pentru că nu e uşor să pierzi două meciuri consecutive. Am găsit nişte jucători abătuţi pentru că a plecat un antrenor care a stat cu ei aproape un an, şi chiar dacă tehnicianul plăteşte, ei sunt conştienţi că poartă o mare parte din vină”, a detaliat ”Guriță”, cel care la antrenamente a dat majoritatea indicaţiilor în engleză pentru că are 12 străini în lot. Omul care a şi îmbrăcat tricoul lui Dinamo în perioada 1996 – 1999 a explicat: “Sunt aici până în vară, dar avem o înţelegere pentru anul următor dacă obiectivele se vor îndeplini. Sper să fiu antrenorul care o duce pe Dinamo în play-off şi câştigă cele două competiţii, Cupa Ligii şi cea a României”. Cum azi se încheie perioada de transferuri, “câini” îşi mai pot întări lotul doar cu unii liber de contract, dar Contra a anunţat că doar dacă vor fi mari probleme medicale la nivelul echipei va mai aduce vreun fotbalist.

Mai multe