Corina Ungureanu s-a împăcat cu afaceristul englez!

3 martie 2012 17:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La aproape patru luni de la revenirea în ţară, fosta campioană mondială Corina Ungureanu ne-a vorbit despre proiectele în care e implicată dar şi despre relaţia cu Jonathan Potts, un prosper om de afaceri.

Gimnasta în vârstă de 30 de ani s-a întors în oraşul natal, Ploieşti, unde acum este implicată în mai multe proiecte care ţin atât de domeniul sportiv cât şi de cel social.

După ce a trecut printr-o despărţire amoroasă de prosperul om de afaceri Jonathan Potts (40 ani), Corina pare că a revenit la sentimente mai bune, reluând relaţiile cu acesta în urmă cu puţin timp:

„Viaţa mea s-a transformat frumos şi am învăţat să mă adaptez la rutina unui om normal. Mă bucur de prietenii pe care îi am, de familia mea dar şi de proiectele în care sunt implicată şi cărora mă dedic în totalitate", ne-a dezvăluit Corina.

Relaţia care i-a legat mai bine de doi ani şi jumătate şi-a spus cuvântul în momentul în care gimnasta a hotărât să revină pe meleaguri româneşti fără gând de întoarce în insula britanică Isle of Man, acolo unde a început frumoasa lor poveste de dragoste.

„Plecările mele din ţară mi-au îmbogăţit experienţa de antrenor şi manager în domeniul gimnasticii, însă întotdeauna principalele mele proiecte au fost pentru România! Am trăit o frumoasă poveste de iubire la care nu am putut renunţa atât de uşor pe cum credeam", a mai povestit fosta gimnastă.

Întrebată dacă Jonathan o mai vizitează aşa cum se întâmpla în urmă cu ceva timp Corina a glumit spunând: „Nu-mi place să gătesc, dar când Jonathan vine în România găteşte el pentru că se pricepe foarte bine!".

Mai multe