Cornel Dinu: «Prinţi este cadou de la Silvia»
Cornel Dinu încearcă să treacă peste suferinţa pricinuită de pierderea soţiei, Silvia. Femeia de 62 de ani a decedat în luna decembrie, după o lungă suferinţă, iar de atunci, Procurorul este nedespărţit de câinele său, Prinţi.
„Jumătatea" lui Mister era chinuită de diabet şi îi fuseseră amputate ambele picioare. Organismul ei nu a mai rezistat, iar Cornel Dinu s-a despărţit în cel mai trist mod cu putinţă de cea alături de care a petrecut 35 de ani din viaţă.
După ce şi fiul său, Corneluş (23 de ani), s-a căsătorit cu Alexandra (22 de ani), părăsind casa părintească, fosta glorie a lui Dinamo a rămas singură în locuinţa din zona Primăverii.
Totuşi, „Procurorul" nu este complet singur. Zilele lui Mister mai sunt însorite de căţeluşa Prinţi, un ciobănesc german care îşi însoţeşte stăpânul peste tot. Administratorul delegat din „Ştefan cel Mare" merge alături de Prinţi chiar şi la cafenelele din Dorobanţi, dar şi la sediul clubului Dinamo.
Legătura dintre Dinu şi căţeluşă este cu atât mai strânsă cu cât patrupedul a fost un cadou de la soţie. „Prinţi este un suflet care îmi stă mereu alături. Ea mi-a fost dăruită de soţia mea, Silvia. Spre deosebire de oameni, care te mai dezamăgesc, câinele este sincer cu tine şi are sufletul curat", a afirmat Mister.
Pe durata Sărbătorilor de iarnă, Cornel Dinu n-a părăsit Bucureştiul. „Am rămas acasă, unde am fost vizitat de fiul meu şi nora mea. Au mai trecut pe la mine şi cumnaţii. N-am sărbătorit nimic", a mai spus „Procurorul".
L-a criticat dur pe Piţurcă
Ideea lui Victor Piţurcă de a-i aduna pe internaţionalii României la un turneu în Antalya, în perioada 21 ianuarie - 2 februarie, pentru amicalele cu Turkmenistan (27 ianuarie) şi Legia Varşovia (31 ianuarie), l-a iritat pe Mister.
„Cine, în lumea asta, îţi permite să faci un stagiu de pregătire, când tu ai următorul meci oficial peste opt luni? Poate doar ca să-ţi justifici salariul, să arăţi că mai ai şi tu ceva treabă, altfel nu-mi explic. Dacă ne-am fi calificat la Euro, aş mai fi zis, dar aşa... Pregătirea fizică nu se face la echipa naţională, ci la club. Eu, dacă eram conducător cu putere de decizie la Dinamo, nu lăsam jucătorii noştri să meargă la această acţiune, pentru că FIFA şi UEFA nu mă obligă!", a declarat „Procurorul".