Cornel Dinu şi-a bătut joc de stelişti după «măcelul» cu Chelsea
Călcată în picioare de Chelsea, campioana Ligii I şi-a arătat limitele. Recunoscut pentru stilul său ironic, „Procurorul" a tăiat în carne vie, mai ales că a avut multe războaie cu familia Reghecampf.
La puţin timp după înfrângerea cu londonezii, fostul dinamovist a analizat meciul, în stilul său caracteristic, printr-o intervenţie la Etno TV. Ce a spus? „Ce să mai vorbim? Despre Tănase? Vorbim despre marele Constantin Tănase mai bine...Nu că am pierdut, a fost o execuţie în aer liber. Steliştii nu au avut, în niciun moment, liber să paseze, au dat de jucători care au şcoala la zi. În mod normal, ca diferenţă, trebuia să fie 7-2 pentru Chelsea, după părerea mea", şi-a început Dinu discursul.
„Cei de la Chelsea nu formează o echipă nemaipomenită, ci una de eşalonul doi în Europa. Principiul de bază în fotbal e să aduci un om în plus acolo unde ataci tu, dar şi unde atacă adversarul. Când faci asta, atunci e 4-0! Georgievski e un sârb mai spre România, pentru că sârbii adevăraţi ajung, ca Ivanovici, la Chelsea. El a fost ridicol în seara asta. Dramatic e că Steaua e lăsată să defileze în campionat, iar atunci când ni se pun probleme, apare realitatea, care e crudă. Suntem departe de marele fotbal. Steaua nu a avut azi atacant", a adăugat Dinu.