Corneluş Dinu şi-a dus fetiţa acasă
Bucuria lui Mister este nemăsurabilă de când a devenit bunic! Nora sa, Alexandra a născut o fetiţă de nota 10, în ziua sfinţilor Mihail şi Gavril la clinica Regina Maria din Bucureşti.
Cum naşterea a fost una foarte uşoară, totul decurgând conform aşteptărilor, Corneluş Dinu jr şi-a externat „fetele" din maternitate la trei zile de la operaţie.
„Ne bucurăm că micuţa este perfect sănătoasă şi nu am avut probleme cu ea până acum. În cea de-a doua zi durerile au fost mai mari, dar când o priveam pe Natalia îmi dădeam seama că este cea mai bună anestezie din lume. Este un copil foarte cuminte, care mănâncă la ore fixe iar în restul zilei doarme. Mama este cea care mă ajută cel mai mult, nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ea, experienţa ei îşi spune cuvântul. Cea mică îi seamănă foarte bine lui Cornel dar are câte ceva şi de la mine", ne-a dezvăluit Alexandra Dinu.
Micuţa Natalia Mihaela va fi creştinată în luna martie a anului viitor, naşii de botez ai fetiţei fiind Nicu Gheară şi soţia sa Mihaela, părinţii spirituali ai cuplului.