Coronavirus România. Toate meciurile de fotbal din România se dispută fără spectatori

8 martie 2020 14:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În urma deciziei Guvernului României, conform căreia se interzic adunările a peste 1.000 de oameni la evenimente sociale, Federaţia Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au decis ca toate meciurile de fotbal din România să se joace fără spectatori în luna martie.

Măsura se aplică și pentru partida România U21 - Danemarca U21, care e programată la finele lunii martie, la Craiova, vânzarea biletelor fiind suspendată.

Totuşi, partida Rapid Bucureşti – CSM Reşiţa, programată duminică, ora 12:30, pe stadionul din Regie, se dispută cu spectatori deoarece la momentul anunţului intrarea publicului pe stadion era permisă. A fost însă limitat accesul publicului şi la această partidă. În schimb, la Miercurea Ciuc, acolo unde Csikszereda întâlneşte de la ora 15:00 Petrolul Ploieşti, se va sista vânzarea biletelor, conform deciziei Guvernului României, astfel încât să nu fie prezenţi pe stadion mai mult de 1.000 de persoane.

Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise începând de duminică, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a precizat că au fost stabilite şi criteriile pe baza cărora poate fi decisă suspendarea cursurilor, ca urmare a cazurilor de coronavirus.

Mai multe