"Coşmarul" Stelei a dat gol şi s-a bucurat bând berea unui fan

20 decembrie 2015 13:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Massimo Maccarone este omul cel mai urât de stelişti după dezastrul provocat în semifinala Cupei UEFA din 2006, când a înscris două goluri în returul de la Middlesbrough şi a ruinat şansele trupei lui Olăroiu la finală.

Între timp, italianul a ajuns la 36 de ani şi s-a întors acasă, la Empoli, în Serie A. Şi n-o duce deloc rău, ba dimpotrivă. Maccarone e unul dintre principalii jucători ai echipei, decisiv aproape meci de meci. Iar aseară, în partida de la Bologna, a lovit din nou. A înscris tot o dublă în victoria cu 3-2 a lui Empoli pe Renato Dal'Ara, iar pe primul l-a sărbătorit în stil unic. Mijlocaşul a sprintat spre primele rânduri ale tribunei, i-a luat unui suporter paharul cu bere din mână şi a băut câteva guri din licoarea magică. Iniţiativa are la bază un simbolism explicat chiar de veteranul de 36 de ani. "A fost un gest pentru prietenii mei de la marginea terenului. Mergem mereu la baruri împreună. A fost un gest simbolic, ei sunt fani Bologna, dar prietenia este mai presus de asta. Nu am mai băut şi după al doilea gol să nu am alcoolemia mare la controlul antidoping", a afirmat Maccarone după meci.

Cu Maccarone în vână, marcator a şapte goluri în acest sezon, Empoli a ajuns până pe locul şase în Serie A, la două puncte distanţă de cupele europene, peste echipe legendare ca AC Milan sau Lazio Roma.

Vezi mai jos filmuleţul cu Maccarone bând bere pe teren, în timpul meciului cu Bologna!

Vezi mai jos rezumatul returului de pomină dintre Steaua şi Middlesbrough, în care italianul i-a ucis pe români!

Mai multe