Cosmin Contra, 93% salvat de la retrogradare
Înaintea ultimei etape din La Liga, matematica spune că Getafe, echipa antrenată de Cosmin Contra şi la care evoluează şi românul Ciprian Marica, se va salva de la retrogradare în proporţie de peste 90 la sută.
Tânărul tehnician român (38 de ani) şi atacantul naţionalei pot răsufla uşuraţi. Duminică seară, Getafe a trecut la limită (1-0) de echipa de rezerve a Sevillei (titularii andaluzilor se pregătesc pentru finala Ligii Europa de mâine) şi doar un dezastru ar face ca madrilenii să pice în liga secundă.
Ciprian Marica a fost titular în meciul cu Sevilla
Bătălia pentru evitarea locurilor 18 şi 19 în La Liga este cruntă („lanterna" Betis e deja retrogradată), dar Getafe are motive întemeiate să spere.
În momentul de faţă, formaţia lui „Guriţă" se salvează indiferent de restul rezultatelor cu cel puţin un egal în meciul cu concitadina Rayo Vallecano, echipa lui Răzvan Raţ. Chiar şi dacă pierde duminică, Getafe păstrează opţiuni pentru evitarea retrogradării.
Mai exact, statisticienii spanioli au analizat lupta în cinci din subsolul clasamentului, iar concluzia a fost că şansele lui Getafe de a pica sunt minime, de doar şapte la sută. Restul de 93 de procente curg în favoarea lui Cosmin Contra. „Ziua cea mai fericită va fi atunci când vom continua matematic în prima ligă", a declarat fostul antrenor al Petrolului.