Cosmin Contra a convocat 24 de stranieri pentru debutul calificărilor la Europene

1 martie 2019 18:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Selecţionerul Cosmin Contra a întocmit o listă provizorie cu 24 de jucători ce activează în străinătate, în vederea primelor meciuri din preliminariile Euro-2020, informează FRF.

Între aceştia se numără fundaşul echipei Cremonese Vasile Mogoş, 26 de ani, care a disputat 25 de partide şi a marcat trei goluri în Serie B. Ar putea reveni la echipa naţională după accidentări sau perioade în care nu au evoluat Dragoş Grigore, Vlad Chiricheş, Gheorghe Grozav şi Florin Andone. ”Am decis împreună cu staff-ul meu ca pentru această acţiune să trimitem faxuri de convocare preliminară unui număr mai mare de jucători ce activează în străinătate. Având în vedere situaţia fizică sau medicală a unora dintre ei şi luând în calcul faptul că unele campionate încă nu au început şi e greu de evaluat forma jucătorilor noştri din acestea, ne luăm toate măsurile pentru ca la momentul anunţării lotului final, când se vor adăuga şi jucătorii din Liga 1, să avem toate opţiunile”, a explicat selecţionerul Cosmin Contra.

În martie, naţionala României debutează în calificările pentru Campionatul European de anul viitor, turneu final la care Arena Naţională din Bucureşti va găzdui patru partide. Primele două jocuri ale tricolorilor în preliminarii sunt împotriva Suediei, în deplasare, la 23 martie, de la ora 19.00, şi contra Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, la 26 martie, de la ora 21.45.

Cei 24 de stranieri convocați

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Nottingham Forest), Florin Niţă (Sparta Praga), Silviu Lung (Kayserispor).

Fundaşi: Vasile Mogoş (Cremonese), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Vlad Chiricheş (Napoli), Dragoş Grigore (Ludogoreţ), Cosmin Moţi (Ludogoreţ), Alin Toşca (PAOK Salonic), Cristian Ganea (Numancia).

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krylia Sovetov), Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (FC Astana), Nicolae Stanciu (Al-Ahli), Andrei Ivan (Rapid Viena), Alexandru Maxim (Mainz), Alexandru Mitriţă (New York City).

Atacanţi: Gheorghe Grozav (FC Kisvárda), George Puşcaş (Palermo), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Florin Andone (Brighton & Hove Albion).

Mai multe