Cosmin Contra are 3 urgenţe la naţională! Mandatul său începe vineri

21 septembrie 2017 14:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În primele sale meciuri la cârma tricolorilor, noul selecţioner are de rezolvat probleme care nu suferă amânare.

Vineri va începe oficial mandatul de selecţioner al lui Cosmin Contra, care va fi supus validării Comitetului Executiv al FRF. „Guriţă” se va apuca de treabă cu misiunea de a schimba faţa naţionalei României, serios şifonată după experimentul Daum.

Deşi încă n-a fost numit în funcţie, Cosmin Contra şi-a intrat serios în pâine încă de acum câteva zile, ştiind că nimic nu se mai poate întâmpla. Formalităţile de mâine de la Federaţie vor da startul unei noi era la naţionala României. De la Răzvan Lucescu, tricolorii n-au mai ajuns pe mâna unui selecţioner tânăr, care să aducă un suflu nou în vestiarul primei reprezentative. Pe termen lung, obiectivele lui Cosmin Contra se leagă în primul rând de calificarea la Euro 2020, turneul final de peste trei ani care va fi găzduit de 13 stadioane din întreaga Europă, inclusiv de Arena Naţională. Pe termen scurt, „Guriţă” are însă unele priorităţi legate de bucătăria internă a naţionalei.

*Eliminarea treptată a veteranilor

Pentru următoarea campanie de calificare, care va începe peste un an cu Liga Naţiunilor, Contra trebuie să renunţe la unii jucători trecuţi bine de 30 de ani, cum ar fi Grigore (31), Latovlevici (31), Pintilii (32), Moţi (32) sau Săpunaru (33), care n-ar mai putea ajuta prea mult echipa la Euro 2020 sau la CM 2022. Vârsta îşi pune amprenta şi pe Bogdan Stancu şi Keşeru, ambii ajunşi la 30 de ani, dar cei doi atacanţi ar mai putea fi folosiţi pentru cel mult un ciclu de calificare. La acest capitol sunt exceptaţi Tătăruşanu (31) şi Pantilimon (30), ştiindu-se faptul că portarii au viaţă mai lungă în fotbalul de nivel înalt.

*Integrarea lui Florin Andone

Cel mai bine cotat atacant român al momentului nu s-a simţit niciodată bine la echipa naţională, dovadă fiind faptul că a dat un singur gol în 17 selecţii. Vârful lui Deportivo La Coruna a fost luat deseori în colimator de unii colegi de vestiar mai glumeţi, care l-au luat la miştouri pe Andone în special din cauza statutului său de „căpşunar”. Acum, riguros cum îl ştim, Cosmin Contra e nevoit să evite asemenea derapaje de comportament care se văd ulterior în rezultatele echipei naţionale.

*Crearea unei atmosfere de „comando”

Ca jucător, Cosmin Contra s-a remarcat pentru spiritul de luptător afişat atâ la echipele de club la care a evoluat cât şi la naţională, în cele 73 de selecţii ale sale. Răutatea pozitivă în joc este exact ceea ce lipseşte în prezent naţionalei din punct de vedere mental. Lipsiţi de jucători de foarte mare valoare, tricolorii au şansa să se strecoare la turneele finale majore doar prin valorificarea forţei de grup.

Mai multe