Cosmin Contra: ”Dinamo va arăta ca o echipă de primă divizie din Spania”

30 august 2020 18:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cosmin Contra a fost prezentat în mod oficial duminică în funcția de antrenor principal al formației Dinamo. El nu a vorbit foarte mult de echipă ci despre proiectul spaniolilor.

Cosmin Contra a declarat că primul obiectiv la Dinamo este accederea în play-off şi că vrea ca gruparea bucureşteană să arate ca una de prim eşalon din Spania.

”Răspunderea este foarte mare, dar am mare încredere în acest proiect. Am spus că nu mă voi întoarce la Dinamo decât cu un proiect foarte solid, care implică multe lucruri schimbate în bine. Sperăm să readucem echipa Dinamo acolo unde îi e locul. Primul obiectiv este acela de a intra în play-off şi în 2-3 ani de zile Dinamo să fie din nou o candidată la titlu. Eu voi munci cât pot de bine pentru a transforma această echipă într-o echipă câştigătoare. Sper ca într-o lună de zile să vedem adevărata faţă a echipei Dinamo. Până atunci sper să avem rezultatele dorite de toţi. Dinamo va arăta exact ca un club de primă divizie din Spania, ca structură, management”, a spus Contra, potrivit Digi Sport, informează news.ro.

El a precizat că echipa are nevoie de întăriri: ”În momentul de faţă avem nevoie de experienţă. Fotbaliştii tineri vor creşte mult mai bine dacă au lângă ei jucători puternici. Nu putem intra în play-off cu echipa actuală. În ultimul an, această echipă a suferit. Trebuie să intervenim şi să aducem jucători cu mai multă experienţă pe posturile deficitare”.

Cosmin Contra a fost numit miercuri la conducerea tehnică a echipei Dinamo.

Mai multe