Cosmin Contra e pe cracă în China
Campionatul Chinei intră într-o mini-vacanţă de două săptămâni, perioadă în care oficialii echipei din Guangzhou iau în calcul renunţarea la serviciile lui Cosmin Contra.
Aventura lui „Guriţă” în spaţiul chinez s-ar putea termina mai repede decât se aştepta antrenorul român de 39 de ani. Plecat de la Getafe pentru a salva de la faliment clubul spaniol, Contra a intrat pe un teritoriu necunoscut şi plăteşte pentru această imprudenţă. Astfel, după jumătate de an petrecută la cârma grupării Guangzhou R&F, fostul internaţional n-a demonstrat că merită banii plătiţi pentru el, aproximativ trei milioane de euro. Primele rezultate dezamăgitoare au apărut în Liga Campionilor Asiei, acolo unde formaţia lui Contra a fost eliminată ruşinos încă din faza grupelor. Mai mult, Guangzhou R&F a suferit două înfrângeri umilitoare, ambele cu 0-5, una dintre ele total neaşteptată, contra unei echipe din Thailanda.
Salvarea lui Cosmin Contra putea veni din campionatul intern, echipa sa pornind la drum cu obiectivul de a ataca titlul. Din păcate, după 13 etape, Guangzhou R&F e doar pe locul şapte, la mare distanţă de primele trei locuri. Mult mai dureroasă e însă seria de şase meciuri consecutive fără victorie în prima ligă chineză, ultimul rezultat negativ fiind înregistrat vineri, 0-0 acasă cu Beijing Guoan. În aceste condiţii, vin zile grele pentru Cosmin Contra, nefiind exclus ca românul să fie dat afară până la următoarea etapă de campionat, programată la 20 iunie.