Cosmin Moți se retrage din fotbal la 36 de ani

6 mai 2021 19:17   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ajuns la 36 de ani și de nouă ori campion al Bulgariei cu Ludogoreț, fundașul român Cosmin Moți a decis să pună punct carierei.

Internaționalul român a anunțat, ieri, că e decis 99% să facă acest pas, mai ales că există posibilitatea de a rămâne în cadrul clubului. ”M-am decis în proporţie de 99 la sută că mă voi opri în vară. Mi-a ajuns, a fost suficient, a fost frumos tot ce a fost până acum. Sunt discuţii despre posibilitatea de a rămâne în cadrul clubului, dar mai e nevoie de timp până se va lua o decizie, până vom vedea ce vom face. E destul de greu, nu am mai jucat de mult timp, am ajuns la o vârstă la care este destul de greu cu plecatul de acasă, sunt 20 de ani de la primul cantonament şi cred că e suficient”, a declarat el la Pro X. El spune că nu se gândește să devină antrenor, pentru că nu are nici o licență luată. Ceilalți doi români de la Ludogoreț, Dragoş Grigore şi Claudiu Keşeru vor rămâne în continuare la echipa care a cucerit al zecelea titlu consecutiv de campioană.

Mai multe