Cosmin Olăroiu a pierdut Liga Campionilor Asiei. Primele declaraţii
Cosmin Olăroiu a pierdut sâmbătă (21 noiembrie) finala Ligii Campionilor Asiei, după ce echipa sa, Al Ahli, a fost învinsă de Guangzhou Evergrande cu 0-1, în manşa secundă.
Cosmin Olăroiu a declarat că el şi elevii săi au fost foarte aproape de câştigarea trofeului şi au făcut tot ce au putut, informează the-afc.com, citată de Mediafax.
"Trebuie să o felicităm pe Guangzhou pentru câştigarea trofeului. Noi am fost aproape, am făcut tot ce am putut. Am jucat foarte bine în prima repriză. Am avut câteva ocazii pe care le-am ratat. Ne-am retras puţin în repriza a doua şi am pierdut mult mingea în zona de mijloc a terenului. După eliminare, am continuat să jucăm şi să încercăm să marcăm. Jucătorii au făcut o treabă bună, chiar dacă nu au câştigat trofeul. În finala Ligii Campionilor poţi să îţi creezi doar câteva ocazii, dar dacă nu le fructifici plăteşti. Am avut mai multe ocazii clare decât adversarii noştri, dar nu am înscris. Nu este uşor să pierzi finala. S-au văzut câteva probleme astăzi, dar aceste meciuri ne arată cât de puternici suntem. Nu este sfârşitul, de aici putem începe să rezolvăm problemele", a spus Olăroiu.
Formaţia Al Ahli (Emiratele Arabe Unite), antrenată de Cosmin Olăroiu, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa chineză Guangzhou Evergrande, în manşa secundă a finalei Ligii Campionilor Asiei.
În tur, scorul a fost 0-0.
Golul formaţiei pregătite de Luiz Felipe Scolari a fost marcat sâmbătă de Elkeson, în minutul 54.
În minutul 67, de la Al Ahli a fost eliminat Salmin Khamis. Khamis a fost extrem de nervos după eliminare, el fiind ţinut cu greu de staful echipei din Emiratele Arabe Unite.
Cosmin Olăroiu este antrenorul formaţiei Al Ahli din 2013 şi a câştigat cu această echipă campionatul Emiratelor Arabe Unite în 2014, Cupa Ligii în 2014 şi Supercupa Emiratelor Arabe Unite în 2013 şi în 2014.
Guangzhou Evergrande a mai câştigat Liga Campionilor Asiei în 2013.