Cosmin Olăroiu l-a detronat pe Mircea Lucescu în „Clubul milionarilor“

4 iunie 2013 7:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cosmin Olăroiu a devenit cel mai bine cotat antrenor din Orientul Mijlociu, după ce, din 2008 până acum, a cucerit cel puţin un trofeu în fiecare an! Dintre tehnicienii români, doar Mircea Lucescu a mai reuşit o asemenea serie impresionantă.

Până în 2015 la Al-Ain După două titluri consecutive cu Al-Ain, formaţie pe care a luat-o de la retrogradare, Oli a fost asaltat de propuneri venite din Orientul Mijlociu. Cea mai tentantă ofertă a venit din Dubai, oraşul-minune, unde mulţi tehnicieni visează să prindă un contract. Olăroiu a fost dorit la Al-Ahli Dubai, vicecampioana Emiratelor, echipă pe care a învins-o, în stagiunea recent încheiată, în lupta pentru titlu.

Românul de 43 de ani ar fi trebuit să-l înlocuiască pe celebrul tehnician spaniol, Quique Sanchez Flores. Totuşi, după mai multe runde de discuţii, Olăroiu a luat decizia de a continua la Al-Ain. Aseară, reprezentanţii fostului antrenor al Stelei, aflaţi în Emirate, au încheiat negocierile cu şefii lui Al-Ain. Rezultatul? Oli, care e în aceste zile în ţară, va primi un nou contract prin fax, urmând să-l semneze pentru a continua la Al-Ain până în 2015. Acest nou acord îl va face pe Olăroiu cel mai bine plătit antrenor român.

Top salarii antrenori români

1- Cosmin Olăroiu (Al-Ain) 4.000.000 2- Mircea Lucescu (Şahtior) 3.000.0003- Dan Petrescu (Dinamo Moscova) 2.500.000 4- Răzvan Lucescu (El-Jaish) 800.000 5- Ladislau Boloni (Al-Khor) 700.000 *sumele sunt exprimate în euro

Mai multe