Costică Ştefănescu a pierdut meciul cu moartea
Fotbalul românesc e în doliu! Fostul căpitan al naţionalei României, Costică Ştefănescu, s-a sinucis aruncându-se de la etajul 5 al salonului în care era internat la Spitalul Militar din Bucureşti! El suferea de cancer la plămâni în fază terminală!
Cel supranumit „Ministrul apărării” nu a mai găsit forţa să lupte cu durerea. Operat în urmă cu trei ani de cancer la plămâni, Ştefănescu a aflat în urmă cu doi ani că boala i-a revenit şi a început tratamentul.
Durerile, slăbirea corpului şi moralul scăzut l-au făcut să abandoneze lupta cu boala şi să se sinucidă. Disperarea lui Costică Ştefănescu era atât de mare încât, deşi foarte grav bolnav, a premeditat întreaga acţiune.
Ceartă pe locul unde va fi înmormântat Costică Ştefănescu
Soţia lui Costică Ştefănescu nu crede în ipoteza sinuciderii
“Ministrul Apărării” a jucat de 66 de ori pentru naţională
Surse din spital au mărturisit, în exclusivitate pentru Click!, că fostul căpitan al echipei naţionale nu a respectat tratamentul post-operator şi de a aceea a ajuns la recidivă. Pentru că avea un singur rinichi, Ştefănescu nu putea face tratamentul clasic, cu citostatice, de aceea a încercat, inclusiv, în Germania, la Frankfurt, să se trateze pe cale naturistă.
A fost căpitanul echipei României până în 1985
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Militar din Bucureşti, Oana Ciobanu, Costică Ştefănescu a fost internat în stare gravă duminică seara. El s-a aruncat ieri, în jurul orei 18.15, de la etajul cinci al secţiei de Chirurgie Toracică, murind pe loc, la impactul cu solul.
Când era încă în putere, juca în meciuri demonstrative
Gestul a fost premeditat de fostul fotbalist. El era internat într-o rezervă cu două paturi din respectiva secţie şi, cu un un minut înainte de a se arunca, l-a rugat pe colegul de salon să meargă să cheme asistenta. Imediat ce a rămas singur, Costică Ştefănescu s-a ridicat cu greu din pat, s-a îndreptat spre balcon şi a sărit în gol. Medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul unuia dintre cei mai mari fundaşi din istoria fotbalului românesc.
Aceleaşi surse Click! spun că starea psihică a lui Costică Ştefănescu s-a deteriorat foarte mult după ce fusese, practic, abandonat de cea de-a doua soţie. Fostul jucător a avut două mariaje.
Cu prima nevastă, Mariana Nedelcu, a avut doi copii: Loredana (37 de ani) şi Valeriu (35 de ani). A divorţat în 2000, iar în 2001 s-a recăsătorit cu Maria, care avea două fete dintr-o relaţie anterioară. Ştefănescu era şi bunic, fiica sa având două fetiţe gemene, iar băiatul o fată.
El a construit împreună cu soţia sa Maria hotelul „Maryland“, chiar pe faleza din staţiunea Eforie Nord. În 2004, familia Ştefănescu şi-a extins afacerea, ridicând un alt hotel în Eforie Nord, „Evelyne“, botezat după nepoţica Mariei. „Ultima soţie n-a fost alături de el, nu l-a îmbărbătat şi asta l-a afectat şi mai tare”, a mărturisit, la Fanatk Show, şi Alexandru Boc, confirmând astfel dezvăluirea Click!.
A jucat de 66 de ori la echipa naţională
Fostul căpitan al Craiovei Maxima şi al naţionalei, Costică Ştefănescu (62 de ani), supranumit “ministrul Apărării”, s-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti, şi şi-a început cariera de fotbalist la Steaua, unde şi-a făcut junioratul în perioada 1965-1969.
A debutat în prima divizie la Steaua în 1969, echipă pentru care a evoluat până în 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero. Pentru gruparea olteană, Ştefănescu a evoluat 13 sezoane şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983. În 1986, s-a transferat la FC Braşov, unde şi-a încheiat cariera în 1988.
A deţinut recordul de prezenţe în prima divizie (490) până în octombrie 2012, când a fost depăşit de Dănciulescu. A câştigat de trei ori Cupa României cu Steaua (1969, 1970, 1971), de patru ori cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1981 şi 1983) şi a cucerit trei titluri de campion cu gruparea olteană (1974, 1980 şi 1981).
Pentru naţională, Ştefănescu a evoluat de 66 de ori în perioada 1977-1985, fiind căpitan la turneul final al Euro 1984. Ca antrenor, a lucrat la echipele FC Braşov, Steaua, Al Wakrah, FCM Bacău, FC Timişoara, Astra, Hapoel Holon, Al Shola, Al Jaish, Universitatea Craiova, Al Wahda, SC Najran, Al Tadamon şi a fost secundul lui Iordănescu la naţională în perioada 1994-1998.
"A fost internat duminică seară în stare gravă. A sărit de la etajul 5 şi a decedat pe loc, la impactul cu solul"
Oana Ciobanu, purtător de cuvânt Spitalul Militar Bucureşti
«Costică nu mai avea forţă să lupte cu boala»
Stan Ungureanu era cel mai bun prieten al „fundaşului de fier” Costică Ştefănescu. Au copilărit împreună şi nu s-au certat niciodată. Un uriaş de aproape 100 de kg care acum stă sprijinit de gardul spitalului şi încearcă să îşi stăpânească lacrimile.
„Am fost luni la el şi l-am îmbărbătat pentru că îl lăsaseră puterile, nu mai avea forţă să lupte cu boala. Se gândea chiar la eutanasie şi regreta că în Olanda de exemplu este voie să recurgi la un asemenea gest. Ca să îl fac să uite de necazuri, astăzi, venisem să îmi sărbătoresc ziua de naştere cu el în spital. Acum nu au rămas decât amintirile”, povesteşte bărbatul.şocat de vestea primită. Câţiva metri mai încolo soţia sa a dat frâu lacrimilor şi prinre sughiţuri povesteşte tuturor cum s-a chinuit trei ani cu boala necruţătoare inegalabilul Costică Ştefănescu.
„A fost operat prima oară acum trei ani şi de atunci tot era în tranşeele durerii”, ne declară plângând doamna Ungureanu.
Suporterii au aprins lumânări pentru Costică
Spre surprinderea generală în jurul orelor 20.00 la poarta spitalului Militar şi-a făcut apariţia un suporter al Universităţi Craiova îmbrăcat în tricoul echipei şi fluturând un steag cu însemnele formaţiei ale cărei culori le-a apărat Costică Ştefănescu.
Microbistul a cumpărat două lumânări de la magazinul de lângă spital şi le-a aprins după care le-a lăsat pe gardul unităţii medicale. „Pentru noi cei care iubim clubul Universitatea Craiova fotbalistul Costică Ştefănescu a fost un zeu. Era o legendă de care se legau majoritatea performanţelor echipei. Ştiu că a suferit mult şi că nu mai putea din cauza suferin ţei dar noi o să ne aducem aminte mereu cu veneraţie de el”, a povestit Robert Buga.
«Avea doar 35 kg»
Alexandru Boc: „Probabil că s-a uitat în oglindă şi s-a întrebat: «de ce să mai trăiesc?». Înainte să moară avea 35 de kilograme. ”
Rodion Cămătaru: „11 ani am fost colegi de echipă. A fost un tip vertical şi în fotbal şi în viaţa privată, cred că poate fi un exemplu pentru toţi fotbaliştii”.
Sorin Cîrţu: „Am rămas mut. Mai bine că n-am apucat să-l văd aşa, să îmi rămână în memorie cum îl ştiam. Era disperat cu viaţa pe care o ducea”.
Adrian Mititelu: „Nu-mi vine să cred că s-a dus. Sper s-o conving pe doamna Ştefănescu să-l aducem la Craiova. Aici e locul lui, aici trebuie să rămână, printre cei care l-au iubit. Era regele Băniei”.
Ion Geolgău: „Probabil că din cauza suferinţei a decis să se sinucidă. Am discutat vineri cu el şi mi-a spus că nu se simţea bine. Înainte de toate, el a fost un om deosebit”.