Cristi Borcea și frații Becali, noi condamnări la închisoare!

24 noiembrie 2016 14:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul finanțator de la Dinamo, Cristi Borcea, și foștii impresari Victor și Ioan Becali au fost condamnați de judecătorii Curții de Apel București la trei ani de închisoare pentur dare de mită. Ei ar fi mituit o judecătoare a Tribunalului București pentru o măsură mai blândă în dosarul Transferurilor. Judecătoarea Gianina Terceanu a fost condamnată și ea la cinci ani și șase luni de închisoare.

Magistrații Curții de Apel București au anunțat, joi (24 noiembrie), sentințele din acest caz, iar cei trei oameni de fotbal și-au prelungit „sejurul” din spatele gratiilor, potrivit ziare.com. Ioan Becali fusese eliberat condiționat recent. El și fratele său Victor Becali au fost judecați în procedură simplificată după ce și-au recunoscut vina. De asemenea, instanța a dispus anularea eliberării condiționate a lui Ioana Becali, acesta urmând să revină în inchisoare.

Cristi Borcea, cel care nu și-a recunoscut vina în acest dosar, a primit trei ani și șase luni de închisoare. Pentru că el nu a fost judecat în procedura simplificată, are dreptul de a ataca sentința. 

Totodată, magistratul mituit de cei trei, Geanina Terceanu, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la judecătoare, reprezentând mita primită.

  • Cristi Borcea: 3 ani și 6 luni de închisoare
  • Victor Becali: 3 ani de închisoare 
  • Ioan Becali: 3 ani de închisoare și anularea eliberării condiționate
Mai multe