Cristi Chivu a fost comentator de lux la derby-ul oraşului Milano
La finalul săptămânii trecute, Chivu s-a întors în oraşul unde a cunoscut cele mai mari satisfacţii ca fotbalist, ocazie cu care şi-a descoperit calităţile de comentator de televiziune.
La meciurile importante, prestigiosul cotidian italian „Gazzetta dello Sport” invită în redacţie foşti jucători sau nume mari care îşi dau cu părerea în faţa televizorului. Duminică, la derby-ul milanez dintre Inter şi AC Milan (3-2), a venit rândul lui Cristi Chivu să se pună în postura de comentator. Românul, care a evoluat pentru Inter timp de şapte sezoane (2007-2014), a avut şi un rival pe măsură, Luca Antonini, un fundaş care a jucat ani buni la AC Milan.
Jurnaliştii italieni au remarcat dezinvoltura cu care Chivu şi-a exprimat ideile în legătură cu evenimentele din teren, Cristi beneficiind astfel de cunoştinţele pe care le-a acumulat în acest an la UEFA, ca observator tehnic. „Fundaşii lui Milan? Regula numărul unu e că un fundaş face marcaj în zonă, iar celălalt om la om. Dar Bonucci n-a acoperit zona, iar Musacchio nu l-a luat în primire pe Icardi”, e doar un exemplu din multele afirmaţii pertinente făcute de Chivu.