Cristi Chivu, indispendabil la Inter Milano

22 septembrie 2012 17:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Andrea Stramaccioni, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că pentru el este foarte important faptul că fundaşul Cristian Chivu este refăcut şi revine în lot, deoarece acum are mai multe soluţii în apărare.

„Nu neg că recuperarea lui Chivu este foarte importantă pentru mine. El va completa un grup de cinci fundaşi centrali ce îi va permite să fac ceva ce nu am mai putut face, deoarece nu i-am mai avut la dispoziţie pe toţi. La meciul cu Hajduk Ranocchia avea probleme extrasportive, Juan Jesus era la naţionala Braziliei, Samuel se recupera... Acum am toţi fundaşii centrali şi cu Cristian putem aplica în teren alte soluţii", a spus Stramaccioni.

Cristian Chivu face parte din lotul de 23 de jucători ai echipei Internazionale Milano pentru meciul de azi, de pe teren propriu, cu Siena, din etapa a IV-a a campionatului Italiei. Chivu a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept la începutul lunii august, la partida cu Hajduk Split, din play-off-ul Ligii Europa, şi de atunci nu a mai jucat nici un minut.

Lucrurile stau bine şi pentru alţi internaţionali români. Bogdan Stancu e la a doua etapă consecutivă în care a marcat. El a înscris, ieri, unicul gol al echipei Orduspor în meciul din deplasare cu Istanbul Buyukşehir Belediyespor, scor 1-1, din etapa a V-a a campionatului . Stancu, integralist la formaţia din Ordu, a marcat în minutul 62.

În Spania, Săpunaru parev că joacă de când lumea la Real Zaragoza. Cu el integralist, spaniolii au câştigat acasă, cu scorul de 3-1, în faţa celor de la Osasuna, într-un meci din etapa a V-a.

Mai multe