Cristi Chivu merge din nou normal. Imagini în premieră după operaţia suferită - FOTO EXCLUSIV

27 iunie 2014 19:45
Ultima actualizare:
Cristi Chivu calcă din nou normal, la patru luni după operaţia suferită la unul dintre degetele piciorului drept

Fostul fotbalist a renunţat de curând la orteza de la piciorul drept.

După o perioadă dificilă, a ieşit soarele şi în viaţa lui Cristi Chivu. Fostul fotbalist, greu încercat anul trecut din cauza problemelor de sănătate – în special la piciorul drept - a scăpat, cel puţin pentru o perioadă, de griji.Cristi Chivu a renunţat în acest an la cariera de jucător profesionist. N-a făcut-o pentru că se săturase de fotbal, însă desele accidentări şi cele patru operaţii suferite la piciorul drept îl împiedicau să mai joace la nivel înalt.

Fostul fotbalist a purtat o orteză pentru a-i proteja zona afectată

Mai mult decât atât, problema pe care a avut-o la degetul al doilea al piciorului drept a fost atât de gravă, încât reşiţeanul risca să nu mai poată merge ca un om normal. Pentru a evita această situaţie, Chivu a fost supus unei operaţii în premieră mondială, la o clinică din Miami, Statele Unite.

A stat mai bine de o lună în America şi, o dată la trei luni, este obligat să „zboare” peste Ocean pentru controale amănunţite.

O perioadă, Cristi a purtat o orteză la piciorul drept şi a mers destul de greoi, având dureri mari în momentul în care călca. Veştile bune au venit însă de curând, când fostul căpitan al naţionalei a primit acceptul medicilor de a renunţa la orteză.Fotoreporterii Click! au fost pe fază şi au surprins imaginile îmbucurătoare: Chivu poate călca fără probleme, nu mai merge chinuit şi, potrivit apropiaţilor, i-au dispărut şi durerile insuportabile pe care le avea.

Mai multe