Cristi Dulca, în locul «fratelui» Reghe

31 mai 2014 18:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Lista antrenorilor pentru un post în Ghencea e numeroasă, însă Cristi Dulca e în avantaj. Într-un sezon în care s-a înregistrat recordul negativ de a schimba 46 de "principali", el şi Reghecampf au fost singurii supravieţuitori.

Omul care a adus un nou titlu roş-albaştriilor a decis să plece din campionatul autohton şi să accepte aventura în ţările arabe, la Al-Hilal. Locul lăsat liber este tentant pentru mulţi, iar şefii Stelei l-au observat şi pe Cristi Dulca, cel care a reuşit să o menţină pe Gaz Metan în prima ligă.

În plus, nu a fost învins pe teren propriu de echipe ca Steaua sau Dinamo, iar principala calitate s-a dovedit a fi continuitatea, el preluând formaţia ardeleană vara trecută. Şi, într-adevăr, în fotbalul românesc actual, Dulca a reuşit o performanţă, în condiţiile în care ediţia ce abia a trecut băncile tehnice şi-au schimbat staff-ul de 33 de ori, 46 de antrenori conducând cel puţin o partidă.

Laurenţiu Reghecampf

"Sunt plăcut suprins că sunt pe lista Stelei şi sunt onorat că am fost propus de către Mihai Stoica", a spus Dulca la Dolce Sport.

Apoi, a explicat: "Cred că cei din Ghencea apreciază modul în care am muncit la echipele pe care le-a pregătit, dar mai ales în ultimul an, la Gaz Metan. Aici, am avut şi probleme financiare, şi tot am reuşit să ne salvăm de la retrogradare, iar împotriva echipelor fruntaşe din clasament am avut o prestaţie foarte bună".

Recent, Dulca a avut o întâlnire cu şefii celor de la Gaz şi şi-a prelungit contractul, însă s-ar rezilia amiabil dacă el ajunge la un acord cu steliştii.

Cum s-au schimbat antrenorii în sezonul încheiat al Ligii I

Astra: Daniel Isăilă, Florin Marin, Daniel Isăilă

Ceahlăul: Vasile Miriuţă, Costel Ilie, Marian Bondrea, Marin Barbu

CFR Cluj: Mircea Rednic, Petre Grigoraş, Vasile Miriuţă

Corona: Nicolae Manea, Ionel Gane, Adrian Hârlab, Daniel Bona

Concordia: Ionuţ Chirilă, Marius Şumudică

Dinamo: Gigi Mulţescu, Flavius Stoican

FC Braşov: Adrian Szabo, Aurel Ţicleanu, Alexandru Pelici, Ilie Stan, Cornel Ţălnar

FC Botoşani: Cristi Popovici, Valeriu Bordeanu, Leo Grozavu

FC Vaslui: Ilie Stan, Ionuţ Moşteanu, Liviu Ciobotariu, Costinel Botez, Florin Bulardă

Gaz Metan: Cristi Dulca

Oţelul: Ionuţ Badea, Constantin Schumacher, Ewald Lienen

Pandurii: Cristi Pustai, Petre Grigoraş

Petrolul: Cosmin Contra, Răzvan Lucescu

ACS Poli Timişoara: Vali Velcea, Aurel Şunda, Dan Alexa

Săgeata: Tibor Selymes, Gheorghe Butoiu, Cătălin Anghel

Steaua: Laurenţiu Reghecampf

U Cluj: Ionel Ganea, Gheorghe Barbu, Mihai Teja

Viitorul: Cătălin Anghel, Bogdan Vintilă.

Mai multe