Cristi Săpunaru, victimă în conflictul generaţiilor de la echipa naţională
Pentru că i-a deranjat pe mai tinerii colegi de la naţională, veteranul Săpunaru (35 de ani) a fost forţat să facă un pas în spate.
Neconvocat de Cosmin Contra pentru meciul cu Spania, Cristi Săpunaru şi-a anunţat retragerea din activitatea internaţională. În spatele deciziei sale se pare că stă însă un conflict izbucnit în vestiarul tricolorilor, între generaţia veche şi cea nouă.
În ciuda vârstei destul de înaintate, Săpunaru continuă să joace la nivel înalt în campionatul Turciei, fiind titular indiscutabil la nou-promovata Denizlispor. În contextul crizei de fundaşi centrali de la naţională, Contra l-a lăsat pe „Săpun” în afara lotului pentru meciurile cu Spania şi Malta. Surprinzător, selecţionerul n-a comunicat deloc cu Săpunaru pe marginea subiectului, lucru care l-a deranjat vizibil pe fundaşul nostru. ,,Nu voiam să renunţ acum, dar nu m-a sunat nimeni de la naţională să-mi spună ceva”, a declarat într-un interviu pentru gsp.ro fotbalistul care a fost de 11 ori purtător al banderolei de căpitan al tricolorilor, în 36 de selecţii. ,,Nu ştiam că trebuie să-i sun pe toţi cei neconvocaţi”, s-a limitat să răspundă Contra, amplificând ideea unui posibil conflict cu Săpunaru. Adevăratul motiv al acestui război iscat din senin se leagă însă de relaţia tensionată dintre veteranul de 35 de ani şi majoritatea celorlalţi internaţionali, mulţi abia trecuţi de 20 de ani. Confirmarea a venit de la Ciprian Marica, fostul atacant al naţionalei. ,,Aşa am auzit, că în vestiar avea tonul mai ridicat şi încerca să facă legea la echipă. N-a fost agreat de noul val de tineri, care s-au plâns la antrenor. Cu toţii ştim cum e Săpunaru, un caracter mai excentric, care exagera uneori cu nişte reacţii. Noua generaţie nu mai tolerează astfel de lucruri”, a spus Marica.
În apărarea lui Săpunaru au sărit şi alţi doi foşti colegi de generaţie, Daniel Pancu şi Dani Coman. „E în formă bună, joacă meci de meci, Contra nu avea motive să nu-l cheme. Până la urmă o să se afle, dar nu cred că a fost ceva sportiv. Totuşi, a fost căpitan, iar pe căpitan îl chemi chiar dacă nu e în formă”, a spus actualul antrenor al Rapidului. „Decizia lui Săpunaru nu m-a surprins, dar m-a surprins poziţia lui Cosmin. Merita şi Săpunaru un telefon”, a completat oficialul Astrei Giurgiu, club la care Săpunaru a evoluat în urmă cu trei sezoane.