Cristiano Ronaldo a fost desemnat „fotbalistul secolului XXI”
Ajunsă la a douăsprezecea ediție, Gala Globe Soccer Awards s-a desfășurat, anul acesta, în Dubai. Ocazie cu care Cristiano Ronaldo (35 de ani) a primit trofeul atribuit „fotbalistului secolului XXI”.
Cum anul acesta a fost unul deosebit în sensul că a fost afectat de pandemia de Sars-Cov-2, organizatorii evenimentului au decis ca și acesta să fie unul special. Astfel că, spre deosebire de anii trecuți, s-au decernat premii și pentru performanțele din acest secol. Desemnat fotbalistul anului trecut, Ronaldo a obținut duminică seara o nouă distincție. Mai exact, el a fost declarat cel mai valoros jucător de fotbal din acest secol. „Jucătorul Anului 2020” a fost desemnat Robert Lewandowski, golgheterul lui Bayern Munchen, câștigătoarea ediției 2019/2020 a Ligii Campionilor. De altfel, bavarezii au obținut trofeul pentru „Cea mai bună echipă de fotbal a anului”. În schimb, Real Madrid a primit premiul pentru cel mai valoros club de fotbal din ultimele două decenii.Tehnician la Manchester City, dar remarcat pe vremea când activa la FC Barcelona, Pep Guardiola a fost desemnat "Antrenorul Secolului XXI", acesta fiind preferat în disputa cu Sir Alex Ferguson, Zinedine Zidane și Jose Mourinho. Totodată, Hansi Flick a primit premiul pentru „Antrenorul anului 2020”.