Cristiano Ronaldo, în pijama de 2.200 de euro

16 septembrie 2020 21:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portughezul Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai activi fotbaliști pe rețelele sociale, iar una dintre ultimele lui postări a atras atenția în mod special. Jucătorul lui Juventus s-a fotografiat în pijama, la bordul yachtului. Și nu în orice fel de pijama, ci într-una de firmă, care costă o mică avere.

Jucătorul purta o pijama cu modele florale Louis Vuitton în valoare de 2.200 de euro! Această ținută i-a împărțit în două pe fanii lusitanului. Unii l-au admirat și l-au lăudat pentru ținuta aleasă și pentru idee, iar alții l-au criticat, fiind deranjați nu atât de îmbrăcăminte, cât de mimica feței lui, care arăta de ”băiețel supărat că s-a îmbrăcat în pijamaua de la bunica”, după cum s-a exprimat unul dintre urmăritorii săi.

Interesant este că în ultimele luni, practic de când și-a cumpărat yacht-ul de lux de 6 milioane de euro, Ronaldo este mai mult pe mare decât pe uscat. El și-a petrecut aproape toată vara la bordul ambarcațiunii, alături de iubită și de copii și se pare că și toamna a început-o la fel. Numai că acum, fiind mai frig în larg, a decis să se îmbrace.

Mai multe