Croitoru: ”Mă gândeam să plec de pe bancă”
Marius Croitoru, antrenorul de la FC Botoșani, abia a suportat minutele de prelungire ale meciului câștigat cu 2-1 în deplasare cu Viitorul.
FC Botoșani a obținut o victorie mare la Ovidiu: 2-1 cu FC Viitorul, dar antrenorul moldovenilor, Marius Croitoru, a recunoscut că finalul partidei l-a îmbătrânit cu câțiva ani.
După ce în urmă cu două etape a fost egalat de Sepsi în ultimele secunde ale minutelor de prelungire, în acel 2-2 care l-a făcut să se tăvălească pe jos de nervi, acum Marius Croitoru s-a temut că va retrăi acele momente. Echipa lui conducea cu 2-0 în minutul 90+1, când a venit golul lui Luckassen, iar pulsul tehnicianului a crescut la maximum: ”Am luat gol în minutul 90 şi mă gândeam să plec de pe bancă. Am oroare de aceste patru minute de prelungire. E bine că am învăţat să suferim în zece oameni. Sunt de lăudat şi de apreciat efortul şi munca lor din această seară”, a declarat Croitoru. El speră acum ca patronul echipei, Valeriu Iftime, să le acorde acea primă promisă înaintea partidei cu Viitorul: ”A vrut să ne promită o primă înainte, am spus ”Nu, lăsaţi-ne întâi să câştigăm”. Acum îl aştept şi eu. A promis că va da o primă săptămâna aceasta, una de care să ne bucurăm cu adevărat. Probabil va fi una pe măsura efortului şi a frumuseţii jocului din seara asta”, a încheiat tehnicianul.